Muntii Buila-Vinturarita


Manastiri, oameni, peisaje
Masivul Buila-Vinturarita, parte a Muntilor Capatinii, este o destinatie mai putin cunoscuta, dar plina de surprize pentru cei care-i trec pragul.
Trecand de Pitesti si apoi de Ramnicu Valcea, ne indreptam spre satul Cheia, pe drumul ce se ramifica la stanga din soseaua principala Ramnicu Valcea - Baile Olanesti.
Prima oprire dupa satul Cheia este micuta si frumoasa Manastire Iezer. Construita in 1559, manastirea ne intampina cu curticica plina de flori si de culori, atat de specifica manastirilor noastre.
O maicuta ne conduce spre iesirea din spatele manastirii. Acolo este poteca ce duce spre pestera unde Sfantul Antonie de la Iezer - fondatorul manastirii - a vietuit. Cararuia catre pestera urca abrupt printr-o padure cu luminisuri si pajisti verzi, insorite.
Pestera unde Sfantul a trait este adanc sapata in stanca muntelui. De jur imprejur, panorame minunate se deschid spre muntii impaduriti.
Ne intoarcem la manastire, apoi ne continuam drumul. Masinile inainteaza cu greu pe drumul forestier ce duce inspre masiv, de-a lungul raului Cheia. Cateva minute mai tarziu, trecem pa langa schitul Pahomie , o frumoasa simbioza intre stanca muntelui si o bisericuta simpla dar atractiva. Se face tarziu, asa ca ne continuam drumul promitandu-ne sa vizitam schitul cand vom cobora din munte.
Nu mult dupa schit, drumul devine impracticabil, asadar lasam masinile pe marginea drumului, ne luam rucsacii si continuam pe jos. Urmam o poteca ingusta sapata lateral intr-o colina verde si abrupta. Cararea pare a duce catre creasta ce ni se infatiseaza maiestuoasa printre dulcile coline impadurite. Destinatia noastra este poalele acelui masiv.
In mai putin de o ora de la schitul Pahomie, ni se arata o alta minunatie, la poalele masivului Buila: Manastirea Patrunsa. In afara bisericutei albe tipica pentru aceasta zona, manastirea cuprinde si numeroase casute de lemn - chiliile calugarilor. Extraordinara daruire a acestor oameni i-a ajutat sa construiasca manastirea cu pietrele si lemnele transportate de cativa cai si magarusi. Nu exista drumuri pentru masini, despre camioane nici pomeneala. Dar exista credinta si vointa.
In buna traditie a manastirilor noastre, si aici poti gasi adapost si mancare fara a da nimic in schimb. Conditiile sunt simple, dar e placut si curat. Iar peisajele ce se arata prin ferestrele chiliilor sunt fantastice.
Dar noi avem corturile, asa ca decidem sa campam cam la 200 de metri de manastire, in fata chiliei parintelui Lavrentie. Acest calugar tanar, intotdeauna bucuros de oaspeti, si-a construit casuta din lemn cu mainile sale, mai intai niveland un deal care arata acum ca un pinten inconjurat de prapastii din trei parti. Casuta este parca desprinsa din basm: turnuletul cu o fereastra mica, prispa gingasa si acel peisaj ... Intrarea este strajuita de alei cu flori inalte, plantate de calugar, iar in spatele lor se intind livezi de meri. Langa intrare se afla cotetul lui Rex, cainele lup. Al treilea vietuitor, pisoiul Mozart isi are culcusul pe undeva prin casuta.
Nu este electricitate si nici apa curenta. Apa de spalat si de baut este apa de poaie, colectata intr-un bazin ingenios lucrat, de unde o mica conducta subterana o aduce la o cismea, in fata chiliei.
Este vremea mesei, deci facem focul si prajim cativa carnati. Parca gatita astfel, carnea are un gust mult mai bun decat atunci cand e facuta la aragaz. Mai facem si o mamaliguta sa te lingi pe degete !
Noaptea se lasa rece, cu stele mari, iar noi ne strangem in jurul focului. Linistea naturii este intrerupta doar de acordurile chitarii. Lavrentie canta si el cu noi, chitara i se supune cuminte, este un muzician talentat si foarte modest.
Dupa o noapte totusi neobisnuit de calda, este vremea pentru ceva aventura. Urmam marcajul banda albastra catre inima masivului. La un moment dat pierdem marcajul si suim pieptis catre varful Albu, pe care il avem mereu inainte. Panta e ametitor de abrupta, privind inapoi ai impresia ca te afli suspendat in aer.
In toate directiile privelistile sunt magnifice. Din timp in timp facem cate o pauza, caci oboseala isi spune cuvantul.
Din loc in loc, cate un cioban cu oi sau capre.
Si din nou acele panorame extraordinare de pe creasta.
Ne ia cam patru ore sa strabatem drumul de creasta si sa coboram spre ramificatia ce duce la schitul Pahomie. Mai este o ora pana la Patrunsa, pe acelasi traseu ca in ziua precedenta.
Pe drum, cateva insecte interesante ne atrag atentia.
Este din nou vremea unei cine in mijlocul naturii si apoi urmeaza somnul fara vise.
Ziua urmatoare ne hotaram sa vizitam schitul Pahomie in drum spre Cheile Cheii . Cararea dintre Patrunsa si Pahomie este presarata cu mici fantani cu troite ingrijit pictate.
Schitul Pahomie se afla acum in incinta unei manastiri in constructie. Construit in 1684 de calagarul Pahomie, schitul este sapat in stanca muntelui si se continua in exterior cu ziduri impodobite cu frumoase icoane. Ansamblul de impresia unei biserici care iese din stanca.
Dupa o jumatate de ora cu masina de-a lungul raului Cheia, drumul forestier intra intr-un tunel, probabil nefolosit. Parcam masinile si continuam pe jos catre destinatia noastra: Cheile Cheii.
Traversand acest tunel magic patrundem parca intr-o lume de basm, in inima masivului Buila-Vanturarita. Poteca este flancata de rugi de fragi, mure, zmeura si afine.
Inaintam incet, caci suntem ocupati cu culesul fructelor de padure din aceasta Terra Incognita.
Lasam in urma ultimele urme ale "civilizatiei" - ce a mai ramas din Cantonul Cheia - si patrundem in padure. Cateva bufnite ne privesc printre copaci, o capra salbatica ne taie calea, si dintr-o data mareata intrare in chei ni se arata. Sunt doua carari prin chei: una jos de-a lungul raului, interzisa, si alta pe care o urmam noi - o brana aeriana in roca muntelui, deasupra raului.
Pe masura ce peisajul devine tot mai salbatic, suntem parca exploratori intr-un teritoriu virgin: uriasi pereti de piatra ghideaza raul, care devine tot mai involburat, in timp ce peretii cresc si iar cresc, citadele naturale inexpugnabile. Suntem niste bieti pitici emotionati in fata maretiei naturii.
Ici si colo, cate o mica cascada cade cu zgomot in bazine parca de clestar, locuri ideale pentru cate o pauza de imbucat ceva.
Cheile sunt scurte, in mai putin de doua ore se vede iesirea. Aici cararea se ingusteaza si devine periculoasa, asadar hotaram sa ne intoarcem. Inainte de caderea noptii suntem la locul de campare, facand focul si pregatind mancarea. Din nou sunetele chitarii tulbura placut linistea. Obositi, dar incarcati de amintiri frumoase, dormim ca pruncii.
Ziua urmatoare plecam catre schitul Pahomie si mai departe.
In drumul catre casa facem un ocol la una dintre numeroasele manastiri de la poalele muntelui: Manastirea Bistrita. Construita intre 1492-1494 de boierii Craiovesti si reconstruita sub domnia lui Neagoe Basarab (1515-1519), manastirea arata ca o cetate de necucerit: inconjurata de ziduri inalte, biserica are dimensiuni impresionante.
Cativa metri mai departe, raul Bistrita sapa niste chei fotogenice in stanca muntelui.
O maicuta ne conduce pe o carare abrupta catre o pestera, cam la 15 minute de mers. Aici, in pestera, se afla o bisericuta inca functionala, frumos decorata cu icoane picate pe stanca.
Este vremea sa plecam. Sosim in Bucuresti seara tarziu, promitandu-ne sa ne intoarcem in aceste locuri de vis cu prima ocazie.
Majoritatea fotografiilor au fost facute de Razvan Banica.

acasa >>
toate impresiile >>