Eu cred ca istoria Romaniei este o lectie de supravietuire. Ce altceva ar putea fi, cand Romania a reusit sa spravietuiasca invaziilor, cutremurelor, razboaielor, comunismului ... Timp de secole, Romania a fost inconjurata de trei imperii: Otoman la Sud, Tarist la Nord si Est si Austro-Ungar la Vest. Si nu numai ca a reusit sa supravietuiasca, dar romanii nu si-au pierdut niciodata simtul umorului, acel "haz de necaz" tipic romanesc, acea ospitalitate si deschidere.
Iata ce spunea francezul Paul Morand despre Romania si romani in 1934 in cartea sa, "Bucuresti":
"De nenumarate ori devastat, jefuit, ars, zguduit de cutremurele de pamant, de ciume si armate, de nenumarate ori recladit, istoria lui [Bucurestiului] a fost aceea a unei haituieli (...) Acest popor de douazeci de milioane de suflete e greu de distrus, si cititorul a putut sa-si dea seama ca feluritele flageluri pe care Dumnezeu i le-a trimis, de la Attila la Lenin, n-au reusit aici. Elanul sau vital e asa de mare, incat, in mai putin de un sfert de secol el a facut dintr-o tara aproape nimicita si abia constienta de sine, o natiune perfect utilata, prospera si inteleapta (...)
Dar romanul nu piere. El cade fara sa se sparga. Daca e lovit, se ridica si zambeste, cu acea politete fireasca ce tasneste dintr-o inima buna si nu dintr-o buna educatie.
Bucurestiul (...) si-a pastrat toata buna dispozitie si n-a incetat sa vesteasca: bucurie. (...) Occidental cu fruntea ridata de griji, am invatat aici ca nefericirea te poate face uneori sa zambesti. E invatatura pe care ne-o daruieste acest popor (...); popor elastic, care poseda in masura cea mai inalta experienta efemerului si fatalismului a ceea ce este trecator, popor care stie bine sa inoate si care se lasa sa pluteasca si sa coboare in voia valurilor gemand incet si fara sa se nelinisteasca prea tare, caci stie ca va da de fund la momentul potrivit (...)
Lectia pe care ne-o ofera Bucurestiul nu e o lectie de arta, ci o lectie de viata; el te invata sa te adaptezi la toate, chiar si la imposibil. El incarneaza bine, sub acest raport, sufletul unui popor a carui rabdare e nesfarsita, sublima ca aceea a animalelor, si al carui optimism ingaduitor a inventat aceasta zicala: Mare-i gradina lui Dumnezeu. Capitala a unui pamant tragic unde adesea totul se sfarseste in comic, Bucurestiul s-a lasat in voia evenimentelor fara acea rigiditate si, prin urmare, fara acea fragilitate pe care o provoaca mania. Iata de ce, strabatand curba sinuoasa a unui destin picaresc, Bucurestiul a ramas vesel."
Sorin Cristescu, Februarie 2005
Toate messajele >>
editiile anterioare >>