O lume pierduta si regasita
Sighisoara, vechiul burg transilvan, era inca adormit in acea zi de inceput de Ianuarie. Dar nu despre Sighisoara vreau sa vorbesc acum. Vizitasem orasul - pentru a cata oara ? - si acum asteptam trenul, dar pentru ca mai aveam cel putin o jumatate de ora, am facut o plimbare in jurul garii. Si atunci, ca prin farmec, am intalnit unul din acele locuri pe care le credeam de mult disparute si care imi evoca scene din copilarie.
Cand eram copil trebuie sa fi fost o industrie tare profitabila, caci toti copiii de prin vecini faceau zilnic ture cu o plasa plina cu sticle la cel mai apropiat magazin pe care scria doar atat: "Sifon".
Nu stiu exact ce legatura stranie era intre comunism si sifonarii, dar am remarcat ca imediat dupa Revolutie aceste magazine au disparut ca prin farmec, cele cateva ramase ascunzadu-se prin tot felul de ganguri si pasaje obscure si continuandu-si activitatea subversiva pe patru metri patrati. Desigur, erau stiute numai de cunoscatori si locatiile lor erau soptite doar in acest cerc inchis.
Un astfel de loc este si sifonaria de langa gara din Sighisoara. Cum ii treci pragul, simturile iti sunt puse la incercare. Esti ametit de acea ordine in dezordinea perfecta: sticlele insiruite frumos cu capace viu colorate, mirosurile acide, capsulele cu gaz - si ele riguros ordonate, zgomotele infernale provenind de la o masinarie ciudata ce transforma nimicul din sticlele goale in apa cu gaz. Si totul se intampla pe o suprafata de cativa metri patrati, vanzatorul manuind cu delicatete si hotarare masina infernala, zimbind pe sub mustata atunci cand te intreaba: "Va servesc cu un sifon ?"