Acasa Misiune Generator de ture Impresii Fotografii


O mie de kilometri de solitudine

Calatoria dinlauntru

Doamne, Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul - Rugaciunea inimii

Prima zi
Ma desteptasem devreme, vroiam sa vad cum se trezeste orasul incet-incet, sub primele raze de soare si cum incepe sa freamete de viata. Vroiam sa urc cat mai curand pe munte, simteam ca orasul ma sufoca. Rucsacul ma astepta pregatit, ma obisnuisem sa-l am intotdeauna gata facut, asa incat uitandu-ma la el, sa ma ajute sa treaca mai repede saptamana.
Am pornit-o asadar pe drumul batut de atatea ori si nu m-am oprit pana la Magura. Pe masura ce serpentinele se desfasurau in fata masinii si drumul urca abrupt prin inima padurii, simteam cum grijile imi raman in urma si parca ajungeam in tinutul copilariei fara sfarsit. Vara la munte. Nici prea cald, nici racoare, miroase a fan, adie un vanticel placut, muntele este de un verde fosforescent - aici nu ajunge caldura torida ce transforma verdele in galben. Opresc langa parau, imi spal mainile si fata, parca nu ma mai satur de apa-i cristalina si de susurul ce pare a-mi sopti ceva. Urc si cobor incolo si incoace, ma bucur de spatiul acesta ce se dilata in toate directiile, peste vaile verzi, pana la crestele magnifice si mai departe, in albastrul cerului. Satenii sunt voiosi, pentru ei fiecare zi parca inseamna un nou inceput, prospetimea lumii le lumineaza chipurile rosii, zambitoare. Nu imi amintesc sa-i fi vazut ingandurati, coplesiti, oricat de greu le-ar fi. Totusi, cu fiecare pas pe care il fac, simt zbuciumul din mine. Plecasem din orasul apasator ca sa las in spate gandurile si sa absorb in mine o parte din linistea asta a micului sat de munte. Si totusi, inca ma incearca un soi de neliniste, de nesiguranta ....

Curand se insereaza si ma gandesc unde sa-mi petrec noaptea. Am cortul la mine, as putea sa-l pun oriunde. Ma gandesc insa sa ma duc la Pitesti, orasul copilariei mele si sa stau la bunici. Masina inghite iar kilometri dupa kilometri, incepe o ploaie de vara care trece imediat si lasa in munti un parfum de iarba proaspata. Ma opresc ca sa fotografiez apusul si imi dau seama ca odata cu lasarea serii ma linistesc si eu putin. Ce caut oare, ce astept ?
Dupa coridorul Bran-Rucar vine vechiul Campulung, cu cochetele stradute medievale din centru. Nu opresc, trebuie sa ajung cat mai repede. Intr-un tarziu sunt la Pitesti, bunicii sunt bucurosi de oaspeti, mancam, stam de vorba, bem vin de casa, parca am inca 10 ani si tocmai m-am intors de la joaca. Obosit dupa o zi plina, adorm fara vise.

Manastirea Cotmeana
Manastirea Cotmeana
Manastirea Cotmeana
Manastirea Cotmeana
Apus de soare pe culoarul Rucar-Bran
Culoarul Rucar-Bran
Ziua a doua
Plec in zori cu gandul de a ma intoarce la Magura, dar ma bate un gand, asa ca intorc brusc spre Ramnicu-Valcea. Sufletul cauta din nou ceva si nu stiu ce. Pe Dealul Negru vad un indicator catre Manastirea Cotmeana. Ma duc si eu intr-acolo. Manastirea este o mica bijuterie de secol XIV, una dintre cele mai vechi din tara, pare atat de fragila si totusi a infruntat mai bine de sase secole. Este ca un izvor limpede pentru sufletul meu insetat. Zabovesc putin, gandindu-ma daca sa raman peste noapte, totusi ma hotarasc sa continui drumul.
Trec de Ramnicu-Valcea, soseaua strabate coline cu sate adunate, vad carute pline cu fan, sateni voiosi manand caii si vad cu coada ochiului cum Muntii Capatanii se inalta in dreapta mea, negri, semeti, pe fundalul de un albastru intens al cerului. Intru in satul Barbatesti si cotesc spre dreapta, de data asta ma indrept exact catre munti.
Inceput de drum
Inceput de drum
Padure din masivul Buila
Carare inspre Manastirea Patrunsa
Masivul Buila
Masivul Buila

Si pe masura ce merg fara o destinatie precisa si inima imi bate puternic in piept, imi dau seama ca de fapt fac o calatorie interioara, spre locuri in care numai eu pot patrunde. Si inteleg ca am ales muntii pentru ca numai ei se inalta curajosi spre cer, acolo unde oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu. Sunt pe un drum forestier, las in urma si ultimele case din sat, pe ulite tot mai putini oameni. Drumul ma duce spre inima padurii, pe langa un parau ce coboara din munte. Merg cu masina pana ajung la un urcus abrupt, care incepe langa o mica troita. Acolo, un calugar cu o barba deasa imi spune sa urc. Si urc, cu rucsacul si cortul in spate, pe carari ce duc pieptis spre Manastirea Patrunsa.
Trec pe langa niste asini ce duc de-ale gurii la manastire. Din loc in loc, padurea deasa face loc unei poienite insorite, unde imi trag sufletul. Urcusul se domoleste si in nici o ora si jumatate se zareste poiana manastirii. Trec pe langa chilii - niste casute mici de lemn raspandite pe coline in jurul bisericilor. Sunt doua biserici, cea veche, construita in jurul anului 1740 si cea noua, aflata inca in constructie.
Sunt primit cu multa caldura, mi se ofera mancare si bautura, apoi parintele staret ma intreaba daca vreau sa innoptez aici. Ezit daca sa imi pun cortul in poiana, pana la urma incuviintez sa stau in chilie si mi se da o camera simpla, cu doua paturi. Imi las rucsacul si pornesc in imprejurimi. Locurile acestea, pe care le mai vazusem cu cativa ani in urma, imi par neschimbate. Ma intind pe iarba deasa si inalta, cu ochii la cer. Incepe o ploaie de vara, imi trec mana peste fata uda, dar nu de ploaie. Sunt lacrimi. Darul lacrimilor. Calatoria spre suflet isi atinsese tinta. Grijile le-am lasat undeva in urma, in campie. Ma simt liber ca pasarile pe care le vad in inaltul cerului.
Masivul Buila
Masivul Buila, chilii manastiresti
Masivul Buila
Masivul Buila
Masivul Buila
Masivul Buila

Se face seara, ma ridic de pe iarba ce miroase si mai intens dupa ploaie si merg la slujba in vechea bisericuta. Sunt singurul calator, ceilalti sunt toti calugari la manastire. Dupa slujba intru in vorba cu cativa. Unul dintre ei ingrijeste mica biblioteca, pe care mi-o arata mandru si mie. Imi mai arata si panoul solar care este suficient pentru a mentine un bec aprins toata noaptea. Inteleg ca viata de obste inseamna mult post si rugaciune, dar si multe privatiuni. Aici, in munte, nu au apa curenta. Vara se spala la fantana. Iarna, fiecare calugar incalzeste apa la foc de lemne, in propria chilie. Nu au nici electricitate, nici gaz. Iluminatul se face cu vechi opaite cu untdelemn, iar mancarea se gateste pe foc de lemne. Este de lucru in fiecare zi, fie la gradina de zarzavaturi, fie la ingrijirea animalelor de pe langa gospodarie. Seara se mulg vacile, dimineata se aduna ouale gainilor. Ziua se coase fanul si ce prisoseste se depoziteaza pentru iarna. Mica comunitate traieste din munca proprie.
Ma intorc in chilie si constat ca am un oaspete: un batran de 86 de ani, nea Dumitru, slab, cu o barba mare si alba, de-abia mai poate vorbi. A urcat pe jos, ca si mine, de la Barbatesti si a ajuns acum in faptul serii. Cauta de ceva vreme o manastire, spune ca cei de pe langa oras nu l-au primit, ca ar fi prea batran. Asa a ajuns in munte, unde i s-a dat chilia pentru calatori si spera ca va fi primit in randul calugarilor ca sa-si poata sfarsi viata aici, mai aproape de Dumnezeu. Calugarii sunt oameni aspri de munte, invatati cu greul, vorbesc putin si raspicat, dar inima le este calda ca painea scoasa din cuptor. L-au primit pe nea Dumitru printre ei.
Manastirea cisterciana din Carta
Manastirea cisterciana din Carta
Manastirea cisterciana din Carta
Manastirea cisterciana din Carta
Ziua a treia
Plec a doua zi din munte, desi as fi vrut sa stau o vesnicie. Stiu ca voi reveni, deocamdata am savarsit o calatorie importanta care mi-a luminat sufletul, si inteleg ca traim pe acest pamant cu scopul de a calatori in cer. Dar pana acolo, avem nevoie de calatoria dinlauntru, spre strafundurile propriei fiinte.
Strabat padurea, ma sui in masina, plec spre Sibiu. Vizitez centrul istoric, Piata Mare e plina de parinti si copii zglobii, atmosfera este de sarbatoare. Las si Sibiul in urma, ma indrept catre Brasov cu scopul de a ajunge din nou la Magura.
Satele trec in dreapta si in stanga in viteza masinii si deodata imi apare indicatorul la stanga catre Carta. Stiam atat de multe despre Carta si nu ajunsesem inca aici, asa ca nu stau pe ganduri, sucesc volanul si intru in sat. Incepe o ploaie de vara, de data asta torentiala. Opresc in fata vechii manastiri cisterciene, de unde incepe istoria artei gotice in Transilvania. Chiar si asa, uitata de toti, aflata de secole in ruina, nu inceteaza sa impresioneze.
Intru in curte, ma plimb printre ruine, in cele din urma zaresc o tanara sasoaica robotind prin gradina. Se scuza, intra in casuta ordonata in spirit nemtesc si revine, dupa ce lasa uneltele de gradinarit. Imi spune cateva vorbe despre cum a fost construita manastirea la inceputul secolului XIII de calugari cistercieni adusi din Franta de sotia de origine franceza a regelui maghiar de atunci - asa sustine ea in timp ce eu ma cufund in legenda - apoi cum a fost devastata de invazia tatara de la 1241 si cum apoi a fost preluata de comunitatea sasilor de aici.
Norii de deasupra si ploaia de vara contribuie la atmosfera de basm.
O parte din nava bisericii a ramas intacta si astfel se mai organizeaza slujbe aici si in zilele noastre. Intradevar, in biserica vad cartile de psalmi deschise, covorase puse pe bancile de lemn, flori in glastre.

Plec si de aici, ma grabesc sa ajung la Magura, unde spre apus las masina - opresc motorul si ma uit la kilometraj: fix 1000 de kilometri de cand am plecat.
Urc colina mea draga. Piatra Craiului isi inalta semetii umeri, soarele ii apune in spate, de cealalta parte Bucegii merg la culcare. Ma pregatesc si eu sa dorm si sa visez la noua calatorie ce va incepe in zori.
Manastirea cisterciana din Carta
Manastirea cisterciana din Carta
Valea Prahovei
Drumul catre casa



Sorin-Alexandru Cristescu, Aprilie 2009


acasa

toate impresiile


Nume:

E-mail:

Mesaj:


Toate mesajele: