Marginimea Sibiului
Ev mediu si icoane pe sticla
De multe ori, drumul catre destinatie este mai important decat destinatia propriu-zisa. Asta aveam sa descoperim si noi atunci cand am plecat in acel Septembrie spre muntii de dincolo de paduri.
Prima zi
Acea zi de sfarsit de Rapciune avea toate atributele unei veritabile zile de vara, mai putin caldura sufocanta. Ne pregatim pentru o tura de rafting pe Crisul Repede, in Apuseni, dar decidem sa ne oprim mai intai prin partile Sibiului.
Trenul ne poarta prin natura verde-galbena ca de vara ce nu mai vrea sa plece si in aproape sase ore suntem la Sibiu. Inca de la gara ne intampina lucrari de restaurare masive, printre care ne strecuram ca sa ajungem in autogara, unde ne interesam de autobuze spre Cisnadioara, destinatia noastra din ziua aceea. Aflam ca nu mai avem nimic pana acolo, asa ca plecam spre centru nestiind prea bine ce vrem sa facem. La o intersectie gasim un chiosc galben si acolo o intrebam pe doamna ce vinde bilete despre eventuale autobuze. O cheama Eveline Schlosser, este deci o urmasa a intemeietorilor sasi ai acestui oras magnific. Dupa nume pare a fi descendenta dintr-un neam de castelani si iat-o si astazi in micul ei castel galben din intersectie. Cu o politete perfecta si cu un calm desavarsit - cat se vede ca nu mai suntem in Bucuresti - ne explica ce autobuz trebuie sa luam si la ce ora. Vesti bune, in cam o jumatate de ceas avem autobuz spre Cisnadioara, asa ca ne repezim pana in centru, unde Piata Mare recent restaurata straluceste mandra sub soarele varatec.
 Piata Mare din Sibiu |
Revenim in statie, unde, exact cum spusese doamna Schlosser autobuzul vine si pleaca la timp. Ne indreptam spre Dumbrava Sibiului cu superbul Muzeu Astra, apoi drumul urca usor printr-o padure si iata ca atunci cand iesim in luminis, dupa numai cativa kilometri de la plecare, suntem siderati de ce avem in fata: ni se deschide parca poarta spre un alt veac, caci satul din vale pare desprins dintr-o fresca medievala, cu a sa veche cetate sfidand inaltimile de pe o colina, pe fundalul crestelor Fagarasilor.
Iata-ne deci in Cisnadioara, vechiul Michelsberg al colonistilor sasi. In jur, totul respira prospetime, curatenie si ordine nemteasca. Casele sasesti, mari si frumos ordonate de-a lungul drumului principal sunt parca mai bine intretinute ca in alte parti si - odata ce autobuzul se intoarce cu zgomot in secolul sau - linistea acestui colt de rai este deplina. Cautam o pensiune, dar prima pe care o vedem, o frumoasa casa pictata, este inchisa, cel putin asa ne spune o doamna in germana. Mergem spre capatul satului, pe langa rauletul cristalin, pe asa-numita Vale a Argintului si ajungem la o pensiune traditionala, din lemn, frumos decorata cu costume populare romanesti si sasesti si cu o curte imensa plina cu flori. Luam o camera de patru persoane doar pentru noi doi si apoi ne grabim sa vizitam cetatea, caci se lasa seara. Langa drumul ce urca spre cetate se afla casuta doamnei Fleps, care tine cheile cetatii - o casa cu o curte ordonata si care straluceste de curatenie. Ghinion, nu e nimeni acasa, dar pe usa este indicata o alta adresa de unde putem lua cheia. Ne indreptam spre capatul celalalt al satului, dar nici aici, la casa ce ne fusese indicata nu gasim pe nimeni. Intorsi la prima casa, aflam de la sateni ca Clarisa, fata doamnei Fleps tocmai se intorsese de la liceu, asa ca o intrebam pe ea de unde putem lua cheia. Nu stie unde e mama. Prin urmare, urcam dealul cetatii, nestiind daca vom putea intra, dar iata ca pe la mijlocul urcusului o intalnim chiar pe doamna Fleps oferindu-ne cheile cetatii.
Ajungem la micul zid de piatra de rau, splendid asa cum este in ruina, de unde ni se deschid panorame frumoase la poale spre Cisnadie si mai departe, spre Fagaras. Descuiem poarta si intram in incinta, unde ne asteapta bisericuta in stil romanic, probabil terminata in jurul anului 1200, ceea ce o face cea mai veche biserica romanica din tara. Este magnifica in simplitatea ei demna, singura decoratie exterioara fiind portalul romanic de pe latura de vest. Se lasa seara, apusul rosu peste creste adanceste senzatia de mister, iar noi descuiem si poarta bisericii, care isi dezvaluie in semiintuneric altarul taiat sec in piatra, cu rigurozitate germana. Se vad urme de pictura, probabil foarte vechi. In curtea bisericii se afla din loc in loc curioase pietre sferice. Aveam sa aflam ca in trecut tinerii buni de insuratoare trebuiau sa-si dovedeasca barbatia carand aceste pietre in spate pana sus, in cetate.
Inapoi in sat, o intalnim pe doamna Fleps pe banca din centrul satului, avand mare chef de vorba. Ne povesteste ca satul a fost pur sasesc, pana in anii '70 nu era nici o alta natie aici si chiar si acum majoritatea celor 200 de locuitori sunt sasi. Ne vorbeste despre traditii, despre costumele sasesti pe care nu le mai face nimeni in zilele noastre si pe care ei le pastreaza cu sfintenie. Din cand in cand se saluta cu cate un vecin, evident in germana, si la un moment dat asistam chiar la o scurta discutie cu o consateanca in acel delicios dialect sasesc, in care amesteca si cate un "no, bine" neaos romanesc. Parca este o piesa de teatru, doamna Fleps fiind actorul principal, tronand pe scena sa din centrul satului si noi devenind involuntar actori secundari.
Este intuneric de-a binelea si ne retragem si noi la frumoasa pensiune din padurice, unde avem o cina copioasa si dormim pe rupte.
Biserica cetatii din Cisnadioara |
Altarul bisericii cetatii |
Portalul de vest |
Muzeul sasesc |
Ziua a doua
Asa cum promisesem in seara precedenta, mergem la casa doamnei Fleps, de unde dansa ne duce la micul muzeu sasesc. Unul din cateii satului, Rex, ne urmeaza si intra dupa noi in incinta muzeului. Incercam degeaba sa-l alungam, caci dupa spusele doamnei Fleps nu intelege decat germana, asa ca numai dansa reuseste sa-l dea afara. Muzeul, desi mic, este plin cu frumoase obiecte, de la mobilier traditional frumos pictat, cu unele piese vechi de peste trei sute de ani, pana la complicatele costume populare sasesti.
Mai avem de vizitat si biserica sasilor din sat. Mergem la casa doamnei Frolich pentru cheia de la biserica, dar nu deschide nimeni. Putem totusi intra in micuta curte a bisericii, cu meri cu crengi grele de fructe rosii, apetisante. Biserica gotica este simpla, modesta, dar foarte pitoreasca, cu a sa usita de lemn aparand printre flori inalte si cu turnul zvelt intepand cerul albastru.
Pana la Cisnadie este o coborare usoara de 3-4 kilometri printre livezi, calauziti permanent in dreapta de crestele Fagarasilor. In Cisnadie, sau Hertlau pentru sasi, atmosfera este deja a unui oras, totusi suficient de aerisit ca tranzitia de la Cisnadioara sa fie domoale. Mergem direct catre cetatea din centru, o veche bazilica romanica transformata in stil gotic si inconjurata de trei randuri de fortificatii.
Admiram interiorul bisericii, ne atrag atentia cateva piese de mobilier sasesc, niste vechi picturi in cor acoperite aproape in intregime cu var si mai ales altarul apartinand scolii renascentiste a lui Veit Stoss. Urcam si in turnul zvelt, de unde avem panorame frumoase asupra orasului si imprejurimilor. Se vad casele sasesti, mari si curate, frumos aliniate la strada.
Promitand sa revenim aici la o slujba a sasilor, luam autobuzul spre Sibiu, acolo mancam bine la o terasa in Piata Mica si apoi luam alt autobuz spre Tilisca.
Cetatea din Cisnadie (Hertlau) |
Vedere din turn |
Altarul apartinand scolii Veit Stoss |
 Strada in Tilisca |
Trecem printre coline, care devin tot mai mari si mai pitoresti pe masura ce ne apropiem de destinatie. In Tilisca gasim imediat o pensiune - o casa
noua, imensa, parca facand risipa de spatiu - si apoi plecam in explorare. Satul trebuie sa fie unul din cele mai bogate din tara - nicaieri nu am
vazut case atat de mari si strazi atat de bine pavate. Majoritatea caselor sunt relativ noi si respecta specificul local, semanand bine cu casele
sasesti, dar din pacate au aparut recent si case construite cu prost gust. Intalnim putini localnici, mai ales babute crosetand pe cate o banca la marginea drumului. Toti par sa aiba costume populare acasa si ne arata si noua cateva. Sunt simple si sobre - alb cu negru - inspirate de traditia saseasca, dar au cusaturi extrem de delicate si elaborate. Iesim din sat si urcam o panta prin padure spre ramasitele unei cetati dacice. Cateva blocuri de piatra sunt scoase la lumina, restul pare ca asteapta sa fie descoperit in pamantul colinei impadurite. Pe dealul de vis-a-vis se afla ruinele unei cetati medievale. Intorsi in sat, nu inceteaza sa ne surprinda casele atat de mari si atat de dese incat strada este permanent in umbra. O batranica vorbareata ne arata costume populare si cumparam o ie veche de 70 de ani. Se lasa seara si in lungul strazii avem un spectacol deosebit: un curcubeu isi face aparitia deasupra unei coline, desi nu plouase. Intorsi la pensiune mancam bine si dormim ca pruncii. |
Ziua a treia
Planul initial era sa luam autobuzul inapoi in Sibiu si de acolo sa luam altul pana in Sibiel. Aflam insa de la gazdele noastre ca Sibiel este destul de aproape si ne arata o harta care ne convinge sa o luam pe jos.
Trecem prin Saliste, comuna care prin cine stie ce potrivire a astrelor a dat tarii 9 academicieni (!), si unde remarcam din nou arhitectura locala - case mari si biserici zvelte in genul celor sasesti.
Vizitam biserica ortodoxa din secolul XVIII, pictata in interior in culori extrem de vii si continuam drumul peste dealuri, spre destinatia noastra.
Nu mult dupa pranz ajungem si in Sibiel, pitoresc asezat intre coline verzi. Si aici casele sunt mari si solide, dar atmosfera de sat autentic este mult mai evidenta decat in Tilisca si Saliste. Pensiuni sunt la tot pasul, de altfel aflam ca aici se face turism rural de peste 30 de ani. Alegem o pensiune curata si relativ ieftina si apoi, dupa o masa copioasa la alta pensiune din sat, vizitam interesantul muzeu de icoane pe sticla, aflat in curtea bisericii din secolul XVIII. Icoanele sunt extraordinare, unele sunt vechi de aproape trei sute de ani si colectia numara peste 700 de piese in total. Primavara si vara se poate chiar asista la pictarea acestor minunatii intr-o camera a muzeului.
Mergem si in imprejurimi, mai intai inspre Orlat, dar nu ajungem acolo, caci ploaia ne opreste la Manastirea Orlat, putin in afara satului. Pe drumul de intoarcere facem un ocol prin satul Fantanele (Cacova), un sat in forma de potcoava, urmarind forma colinei la poalele careia este asezat. Satul este pitoresc, cu case vechi si viu colorate, frumoase troite la intersectii (ca mai peste tot in zona), stradutele pietruite urca si coboara. O surpriza foarte placuta este micul muzeu satesc, unde vedem din nou multe icoane pe sticla, dar si piese de mobilier, costume si unelte populare, toate adunate cu bun gust in cele doua camere ale unei case traditionale.
Intorsi in Sibiel, facem o plimbare pana in capatul opus al satului, unde incep trasee spre Muntii Cibin si apoi, obositi dar multumiti, mergem la culcare. La un moment dat, in toiul noptii ne trezeste un zgomot ca de batut din aripi. Gabi, care din momentul acela n-a mai inchis un ochi, imi spune a doua zi ca era probabil un liliac ce incerca sa intre pe fereastra. M-am abtinut sa-i spun ca satul are o veche traditie cu vrajitoare care dau tarcoale ....
Biserica din Saliste |
Sibiel, muzeul icoanelor pe sticla |
Ulita din Sibiel |
Muzeul din Fantanele |
|
Ziua a patra Din mica gara Sibiel, situata la vreo 3 kilometri in afara satului, luam trenul spre Sibiu. Aici mergem intins catre Biserica Evanghelica si imi vine in gand sa intrebam de cazare la Casa Parohiala. Si bine facem, caci primim o camera frumoasa intr-o casa medievala chiar langa biserica, deci in buricul targului. Ne plimbam prin Piata Mare, renovata cu mult bun gust si mergem sa mancam ceva la un restaurant pe Bulevardul Balcescu, artera pietonala care iese din piata spre orasul nou. Dupa inca o masa copioasa - rasfatati ardelenii, n-am ce zice ! - luam un taxi spre Muzeul Astra, in Dumbrava Sibiului, aceasta minunata padure de la periferia orasului. |
Muzeul este fabulos: pe langa dimensiunea care-l plaseaza pe locul al doilea in Europa din punctul asta de vedere, este foarte inteligent organizat pe mestesuguri. Astfel, poti vedea cum se producea ulei sau vin in lumea satului, cum se tesea, cum era folosita forta apei .... Este chiar si o zona a jocurilor populare, cu o interesanta popicarie de lemn. Cele doua biserici - si ele de lemn, in care se oficiaza slujbe in fiecare Duminica, sunt pictate in culori extrem de calde in interior. Peisajul mestesugurilor este completat cu pitorestile mori de vant dobrogene, pe malul lacului din incinta muzeului.
Vizitand acest loc intelegi de ce se numeste "Muzeul Civilizatiei Populare Traditionale": lumea satului era candva o civilizatie de sine statatoare, cu propria economie, organizare sociala si chiar cu propriile legi nescrise.
Plecam de la muzeu cu fermecatorul tramvai ce vine din Rasinari si care ne poarta pe langa padure pana intra in oras. Ajunsi in Sibiu, mai vizitam fortificatiile invincibilului Oras Rosu si ne facem de lucru in Piata Mare, frumos luminata de indata ce se lasa seara. In Pasajul Scarilor avem parte de un desert delicios la terasa unui restaurant-crama de unde se vede turnul Bisericii Evanghelice luminat de ultimele raze ale soarelui.
Trecem prin Piata Mica, unde se aude muzica live de jazz venind de la un bar si descuiem poarta temporarei noastre locuinte medievale, unde cadem intr-un somn adanc visand la noua aventura ce ne asteapta.
Sibiu, Piata Mica |
Sibiu, Muzeul Astra |
Sibiu, popicaria din Muzeul Astra |
Sibiu, morile din Muzeul Astra |
Curte in Tilisca |
Muzeul din Fantanele |