Incursiune in Paradis
Rafting pe Cheile Nerei
"Opreste, Doamne, clipa cu care masori eternitatea !"
Lucian Blaga
Prima zi
In acea zi, Marele Oras se topea sub soarele nemilos de sfarsit de Cuptor. Nici ca puteam gasi o mai buna ocazie sa ne luam talpasita spre o noua aventura: rafting in Cheile Nerei. Urcam cinci in trenul de Timisoara, urmand sa facem jonctiunea cu ceilalti cinci in campingul din Herculane.
Lasand in urma smogul si toropeala verii, peisajul se schimba din galbenul holdelor arse de soare in verdele tot mai curat al dealurilor. Si iata ca de undeva, atat de veche si parca mereu noua, apare ea, Dunarea, martor mut al atator milenii de istorie. Soarele se topeste incandescent, tot mai rosu in valurile fluviului ce-si face loc molcom printre dealuri inverzite si pereti de granit. Si stiu ca undeva, pe unul din aceste dealuri, intr-o casa mica, un bunic isi deapana povestea tinandu-si nepotul pe genunchi. Si ca asa a fost si asa va fi mereu. Dar destul cu reveria ! E timpul sa coboram, am ajuns la Baile Herculane.
 Dunarea la apus |
Nici nu avem timp sa ne dezmeticim bine si sa admiram cocheta gara, ca ne trezim intr-un taxi ce ne lasa la intrarea in camping, in partea noua a localitatii. Punem rapid corturile, ne schimbam si
mergem acolo unde ne mana instinctele: la primul restaurant pe care-l intalnim mergand inspre orasul vechi. Mancam bine la o terasa pe malul Cernei, intre timp se lasa noaptea cu puzderia de stele si e
timpul sa mergem la culcare. Ma chinui sa adorm pe solul tare si pe la doua inspre zi aud voci si vad lumini de lanterne: au ajuns si ceilalti prieteni, cei care au venit cu masina. |
Baile Herculane
|
Ziua a doua
Ne dezmeticim (ca a te trezi se cheama daca ai apucat sa dormi) pe la 7 dimineata, ne intalnim cu totii la o cafea/ un ceai si palavragim despre ce va urma. Pe la 8 si ceva vine si Nae, din partea organizatorilor. Ne explica ca va trebui sa mai asteptam pana ce incepem tura propriu-zisa de rafting, asa ca mergem cu totii in centrul localitatii.
Aici ajung la partea pe care n-as fi vrut s-o scriu vreodata, caci ce vedem in orasul vechi ne lasa pe toti cu un gust amar: aceasta statiune, vizitata inca din vremea romanilor si care ar trebui sa fie o perla a turismului nostru, este complet lasata in paragina. Cladirile de epoca sunt o umbra a ceea ce au fost odata, mai toate zac parasite, cu gemurile sparte, cu zugraveala cazuta, cu statuetele rupte ... Vorbim cu cativa localnici si ne spun ca au fost vizitati de politicieni din toate regimurile si guvernele si ca au auzit multe promisiuni si nimic mai mult ...
Plecam ingandurati din acest oras-fantoma, dar pe drum peisajele din acest colt de tara ne descretesc din nou fruntile. Remarcam "arhitectura" capitelor de fan, diferite de la o regiune la alta, si nu putem sa nu ne intrebam: oare cat timp le vom mai vedea ? Poate nu peste mult timp globalizarea va veni si la noi ca tavalugul si capitele vor fi ca peste tot, nimic mai mult decat niste baloturi paralelipipedice facute de o masina ...
Deocamdata ne bucuram de ce avem si ne continuam drumul spre micul sat Sopotu Nou, prin care curge Nera. Aici aflam ca vom incepe tura de rafting abia dupa pranz, asa ca avem timp sa stam la plaja pe malul Nerei si sa ne balacim in apa-i surprinzator de calda. Mancam putin pe malul raului, jucam frisbee, timpul are rabdare cu noi ...
In cele din urma, masina de teren cu ceilalti organizatori soseste, ne ia pe sus - baietii afara, pe platforma si fetele inauntru si dupa un scurt off-road oprim. Ne punem costumele de neopren, prilej de amuzament si de fotografii, barcile sunt umflate cu pompe electrice si, dupa un scurt instructaj, ne lasam purtati de ape ...
Langa satul Sopotu Nou |
Una din barci si masina de teren |
Noi in costumele de neopren |
Peisajul din jur e tot mai salbatic pe masura ce patrundem tot mai adanc in chei. Apa e calda si gasim deci multe ocazii sa ne balacim. Din loc in loc ne oprim ca sa vedem fenomene naturale stranii. Unul dintre ele este Lacul Dracului, un ciudat lac verde-albastru suspendat deasupra cheilor intr-o pestera cu acoperisul partial prabusit, care ma face sa ma gandesc la cenotele mexicane. Raul e destul de secat si simtim asta pe pielea noastra - trebuie sa coboram de cateva ori si sa tragem barca dupa noi. Insa aflam ca doar cu doua luni in urma, nivelul apei era cu peste trei metri deasupra noastra, lucru care ne da fiori.
Lacul Dracului (foto Razvan)
Lacul Dracului
|
Ne delectam cu proaspat invatata miscare "Matrix", mai precis ne lasam mult pe spate cand barca trece pe sub crengi joase. Pe alocuri, limbi de pamant ies din apa, dezvaluind un nisip fin, ca pe
malul marii - parca am fi intr-un spot publicitar la un taram exotic de peste mari si tari. Putinii turisti care ne saluta de pe poteca se uita parca admirativ la noi - unii ne filmeaza. Si pe masura ce
patrundem mai adanc in chei si peretii de piatra se apropie, ne simtim ca niste exploratori intr-o terra incognita. Se lasa seara, simtim o oboseala placuta in muschi si o foame tot mai patrunzatoare. O ultima oprire pe traseu ne poarta printr-un canion pardosit cu nisip fin si cu niste pereti ondulati, spalati de ape. Acolo unde canionul se termina, suntem ca intr-un amfiteatru natural, inconjurati de pereti verticali din trei directii. Si deasupra - un cer indescriptibil de albastru. |
|
|
|
|
Ziua a treia
Ne trezeste latratul catelului de la canton. E o dimineata care-mi da senzatia de prospetime, de inceput de lume. Incet-incet ne dezmeticim cu totii, mancam ceva si ne strangem corturile. Seara precedenta hotaraseram sa nu mai facem rafting si azi - eram foarte obositi. Acum regretam putin decizia, dar asta e, ne suim in masina de teren toti zece pe platforma din spate, impreuna cu bagaje si pornim in tura off-road.
Mergem o bucata prin padurea deasa, pe malul Nerei si peisajul devine tot mai spectaculos. La un moment dat, lasam raul undeva sub noi si in fata noastra apar pereti verticali si coame impadurite. Prima parte a turei de off-road se incheie, coboram si noi si mergem pe un traseu deosebit de pitoresc. Trecem prin tuneluri sapate in stanca - unii zic ca romanii le-au facut, altii sustin ca sunt turcii, altii ca ar fi fost nemtii, etc. Ce mai conteaza, sunt acolo si sunt frumoase. Urcam si noi pe stanca, la un moment dat suntem chiar deasupra Nerei si cararea noastra ingusta pluteste parca deasupra raului in timp ce serpuieste pe marginea unui perete vertical. Peisajul se schimba brusc, cand mergem pe plat si admiram crestele inverzite din jur si chiar vedem urme de locuire - capite de fan -, cand ne cataram pe stanci aparute ca din senin, cand trecem raul pe niste punti suspendate de toata frumusetea, cand mergem prin lanuri intregi de flori salbatice. Si din loc in loc ne oprim sa culegem prune si corcoduse din copacii de pe marginea drumului. Dupa o ora de mers reantlnim masina de teren, in care ne suim din nou cu totii in spate si pornim in a doua parte a off-road-ului. De data asta trecem prin sate lasand in urma nori de praf. Cativa batrani pe prispele caselor ne privesc mirati. Satele se insiruie modeste, dar cochete, cu casute ingrijite, viu colorate si parca am vrea ca timpul sa stea in loc ... Dar timpul nu mai avea rabdare. Si iata ca ajungem de unde am plecat cu o zi in urma - Doamne, parca trecuse o vesnicie -, in Sopotu Nou.
Pe carare |
Lumea pierduta |
Flori si dealuri |
Off-road prin sate
|
Aici ne suim in doua masini si ne indreptam spre Herculane. Pe drum, intr-unul din frumoasele sate din acest colt de Rai, agitatie mare: era nunta si hora se incinsese in mijlocul drumului -
prilej sa oprim si sa admiram frumoasele costume banatene. In Herculane unii iau trenul spre Bucuresti, altii pleaca cu masina. Trei dintre noi ramanem in localitate. Facem baie in piscine cu apa termala si apoi luam un taxi pana intr-un loc mirific, chiar deasupra statiunii, la poalele stancilor. Punem cortul, strangem vreascuri si gatim, apoi cadem intr-un somn adanc, visand deja la urmatoarea aventura ... Sorin-Alexandru, Iulie 2006 |
Nunta banateana
|
|