1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Razvan, Dan si cu mine decidem, mai degraba spontan, sa vizitam
Muntii Sureanu, leaganul civilizatiei dacilor.
Prima zi
Luam trenul de noapte spre Orastie, unde ajungem inainte de ivirea zorilor. Ne
oprim la un bar de langa gara ca sa ne mai intremam cu o tuica dupa lungul drum cu trenul. Apoi vizitam centrul orasului,
care pastreaza destul de putin din vechiul oras sasesc Bross. Totusi cateva case pitoresti si o biserica veche
in centrul orasului adormit amintesc de gloria de mult apusa.
Este inca devreme si nu sunt rate spre Costesti, baza de explorare a cetatilor
dacice. Dar reusim sa prindem un camion forestier din care coboram chiar in fata cabanei Costesti, o frumoasa
constructie cu o baza de piatra mai ingusta decat etajul superior - din lemn.
Soarele se inalta pe bolta si se pare ca va fi o zi frumoasa, nu e nici pic de zapada si pare mai degraba toamna devreme
decat inceput de iarna. Cabana este inchisa. Batem la usa cu putere, strigam, in cele din urma usa se deschide si apare
un domn vadit trezit din somn de zgomotele noastre. Aflam ca impreuna cu familia ingrijeste de cabana si, cum nu sunt
alti turisti, ne ofera cea mai buna camera. Luam micul dejun si fierbem putina tuica cu piper, ce imediat isi
raspandeste mirosul sublim in intreaga cabana.
Dupa acest tratament ne simtim in forma, asa ca purcedem spre Blidaru, una din
asezarile dacice din zona. Trecem raul din fata cabanei, urmam ceea ce pare a fi un drum de care daco-roman si
patrundem in inima muntelui.
Deodata, singurul si vechiul aparat foto pe care il avem isi pierde suportul pe care se infasoara filmul, asa ca nu
mai putem face poze. Dar talentele noastre ingineresti ne scot la lumina: dintr-un betigas gasit pe drum cioplim un mic
suport care se potriveste de minune. Aparatul e ca nou, acum putem face poze.
In mai putin de o ora suntem la Blidaru - o colectie de ziduri ruinate raspandite pe varful unei coline care ne ofera
frumoase panorame in toate directiile. Cateva placute explica istoria si alcatuirea ansamblului. E un loc bun pentru a
profita de linistea naturii si de vremea buna - aproape 20 de grade si un cer fara nori.
Ne indreptam apoi spre Cetatuia, o alta cetate dacica. Ruinele sunt mai
impunatoare decat cele de la Blidaru, dar tot este greu sa ne imaginam configuratia originala a ansamblului.
Inapoi la cabana, dupa o zi plina si o tuica magistrala, adormim ca pruncii.
Ziua a doua
Este din nou o zi cu soare, asa ca dis de dimineata purcedem catre cetrul de greutate al excursiei noastre: vechea
capitala a dacilor, Sarmizegetusa Regia.
Cararea, urmand o perioada raul de munte, se afunda in padure si in mai putin de doua ore ajungem la catunul
Gradistea de Munte, unde ne oprim pentru un picnic. Admiram colinele verzi si
casele de lemn, insirate molcom de-a lungul raului, apoi ne continuam drumul.
Intrand adanc in inima muntelui, padurea devine tot mai deasa si simtim ca ne aflam pe meleaguri pline de mister,
casa a taranilor-luptatori daci care s-au incumetat sa se opuna marelui Imperiu Roman.
Peste inca doua ore de la Gradistea de Munte, masivele ziduri ale Sarmizegetusei ni se arata treptat prin padure.
Putem numai ghici dimensiunea cetatii, capitala a Daciei din primul secol i.H. pana in 106 d.H., cand a fost cucerita
de romani. Suntem in cetate si dintr-o data o poienita apare in fata noastra dezvaluind marele sanctuar in toata
splendoarea sa: un cerc de piatra continand alte cercuri concentrice descrise de coloane de lemn, unde se desfasurau
sacrificiile rituale. Peste tot in jur ziduri ruinate, columne, obiecte antice. Este un loc incarcat de istorie, legenda
si mister.
Ne dezmeticim din vraja cand ne dam seama ca este aproape seara si nu avem unde dormi. Idea de a ne intoarce imediat
in Gradistea de Munte nu ne surade, asa ca incepem sa ne cautam un loc de pentrecut noaptea. Dupa putin timp, coborand
o panta la cativa metri de sanctuar, descoperim o cabana noua, ca scoasa din cutie. Dar este inchisa. Dezamagiti, ne
indreptam spre cealalta constructie, care pare o bucatarie de vara, dar si aceasta pare inchisa. Fortam usa care nu vrea
sa cedeze deloc, ca, dupa eforturi considerabile, sa descoperim o mica piedica de lemn ce o tinea inchisa. Cu efortul
unui deget indepartam piedica si suntem inauntru.
Este o camera simpla de lemn, foarte spatioasa, cu mese lungi de-o parte si de alta si, foarte important pentru noi,
un camin de piatra. Mai mult, in pod gasim cateva saltele, pe care le intindem pe mesele de jos si obtinem astfel
niste paturi foarte confortabile.
Exploram zona ca sa facem rost de lemne de foc. Chiar in fata bucatariei de vara calcam practic pe cioburi de vechi
ulcioare rosii. Intreaga zona e plina de aceste ramasite antice si intr-un fel regretam ca sunt atat de expuse. Pe de
alta parte, ne bucuram de privilegiul de a explora acest loc magic ca si cum noi l-am fi descoperit in toata
splendoarea sa, salbatic si misterios.
Discul rosu al soarelui se topeste in spatele muntilor si noi facem un picnic intre ruine. Noaptea se lasa devreme si
rece, amintindu-ne ca totusi este Decembrie si suntem la 1200 de metri altitudine.
Facem focul in semineu, dar se pare ca am uitat lanternele acasa, asa ca pare ca ne vom culca devreme. Dar din nou
talentele noastre ingineresti ne ajuta: din cateva servetele si o conserva de sardine cu mult ulei, facem un fel de
lumanare care ne da lumina cel putin doua ore ! In jurul focului jucam carti, ne depanam amintiri, spunem glume si
apoi mergem la culcare.
Ziua a treia
Ne trezim devreme si decidem sa strabatem Masivul Sureanu. Pe harta noastra
nu pare sa ne ia mai mult de 6-7 ore, dar e o problema: cararea cea mai scurta e marcata numai partial. Ne luam
ramas-bun de la bucataria calda si intima si parasim cetatea antica, indreptandu-ne spre creste. Pantele devin tot
mai abrupte si intalnim primele petece de zapada. Dupa putin timp suntem pe domoala creasta a masivului, cu panorame
frumoase deschizandu-se in toate directiile.
O formatiune stancoasa ciudata - "Omul" - pare a marca varful cel mai inalt din zona. Cararea nemarcata se pierde
treptat in zapada care devine tot mai mare. Cerul se intuneca amenintator si vantul bate cu putere pe creasta.
Patrundem intr-o padure de brad si practic calcam pe urme de urs, atat de clar imprimate in zapada. Urmele de urs
devin tot mai dese si ne oprim cu spaima, realizand ca ne gandim cu totii la aceeasi intrebare: dar daca ne intalnim
cu Mos Martin ? Dupa o scurta deliberare decidem ca e mai bine sa nu-l intalnim. Si mai e ceva: cararea e cea buna, sau
ne-am ratacit deja ? Mai mergem putin, dar padurea devine tot mai deasa, cerul tot mai amenintator si urmele de urs tot
mai dese. Dupa inca o scurta deliberare, decidem ca e prea periculos sa mai inaintam, asa ce ne intoarcem.
Seara se lasa rapid si e tot mai dificil sa ne gasim drumul inapoi. Pe bajbaite, obositi si speriati, aproape pe
intuneric reusim totusi sa vedem zidurile salvatoare ale Sarmizegetusei. Suntem in siguranta. Extenuati si dezamagiti,
dar bucurosi ca suntem in viata, facem din nou focul in semineu si cadem intr-un somn fara vise.
Ziua a patra
Este din nou o zi frumoasa, iarna de ieri pare doar o amintire indepartata. Dupa experienta recenta decidem sa ne
intoarcem cuminti la Orastie prin Gradistea de Munte.
Abia ce lasam in urma cetatea, ne ia un camion forestier. Ajungem in Orastie mai devreme decat credeam, asa ca luam
trenul spre Sebes, aflat la numai 38 de kilometri mai departe.
Sebes, intemeiat de sasi sub numele Muhlbach, este fosta capitala a Unterwaldului, cea mai vestica regiune a
colonizarii saxone. Centrul vechi este foarte pitoresc, cu unele fortificatii bine pastrate, printre care
Turnul Studentului. In 1438, armata turca a asediat orasul, dar localnicii
nu s-au predat, ci s-au adapostit intr-unul din turnurile cetatii (datand din secolul al XIV-lea). Turcii au incendiat
turnul si localnicii si-au gasit sfarsitul, cu exceptia unui student de 16 ani care a fost vandut ca sclav. Scapand
peste douazeci de ani, avea sa scrie o capodopera despre moravurile, obiceiurile si portul din societatea turca
a secolului al XV-lea.
Principala atractie a Sebesului este insa Biserica Evanghelica, construita
initial intre 1240-1270 in stilul Romanic, cu mai multe adaogiri Gotice, printre care magnificul cor, decorat de
atelierul Parler, cunoscut in intreaga Europa. Avem de-a face cu cel mai frumos complex de statui din Transilvania,
atat in interiorul, cat si in exteriorul bisericii.
Dupa acest frumos periplu cultural prin Sebes, luam trenul spre Bucuresti. Admiram din mers impunatoarea
cetate a Devei, sfidand orizontul de pe colina sa verde.
Ajungem in Bucuresti tarziu in noapte si spre surprinderea noastra aici este iarna adevarata: o patura groasa de zapada,
frig si un vant patrunzator. Suntem cu atat mai recunoscatori Cerului pentru excursia noastra minunata, un adevarat
periplu prin istoria noastra si printr-o natura magnifica.