Acasa Misiune Generator de ture Impresii Fotografii


Tinutul Secuiesc

Verde crud

"Noi nu suntem maghiari, suntem secui. E cu totul altceva" - taranca din Praid

Prima zi
Cand ma gandesc la acel inceput de Septembrie, prima senzatie pe care o am este verdele crud. Un verde de primavara, ca si cum vara torida n-ar fi trecut pe acolo, prin inima tarii. Un verde aparent peren, daca n-as sti ca in curand va fi acoperit de un strat alb - prima zapada.
Pe drumul dintre Sighisoara si Targu Mures apar cepele rosii. Expuse pe tarabe de lemn in fata caselor masive, impletite migalos si apetisante, legaturile de ceapa te imbie sa iei cateva cu tine. Macar ca suvenir. Si daca tot te opresti, trebuie sa stii sa negociezi. Discutiile bilingve cu localnicii au un pitoresc aparte.
In Balauseri cotim dreapta, spre Sangeorgiu de Padure si nu dupa mult timp suntem in Praid. Pensiunea este incantatoare: o constructie traditionala, veche de peste un secol, restaurata si extinsa, cu o curte imensa ce ajunge pana la poalele dealului. Camerele sunt mari si curate, mobilate cu mult gust. Mobilierul este predominant albastru, ca si vasele de ceramica facute la Corund, urmatorul sat mergand inspre Odorheiul Secuiesc.
Desi suntem in Septembrie in cea mai rece zona din tara, soarele straluceste si temparatura se apropie de 30 de grade.
Ne grabim sa descoperim satul - de fapt Praid este un mic oras in inima secuimii. Portile secuiesti tipice sunt migalos lucrate. Nu au masivitatea celor din Maramures, dar sunt foarte delicate si se incadreaza bine in peisajul deluros. Praid este asezat intre dealuri, intr-o mica depresiune, ceea ce explica frigul care se lasa inspre seara. Respiram un aer curat ce aduce mirosuri de sare de la faimoasa salina din localitate.

Casa traditionala
Casa traditionala
Poarta secuiasca
Poarta secuiasca
Tinutul Secuiesc
Tinutul Secuiesc
Ziua a doua
Autobuzul care intra in salina este plin de energie: parinti cu copii, baloane colorate, jucarii. Intram in pantecul muntelui, coboram incet dar sigur si dupa aproximativ zece minute ajungem la destinatie: multe scari coboara spre intrarea principala, o poarta de lemn in spatele careia se deschide o sala imensa, sapata in sare. Ai impresia ca esti pe un patinoar, totul straluceste, suprafetele sunt perfect slefuite. Salina continua cu cateva sali uriase, pline de leagane si alte jocuri pentru copii. Este si o biserica de lemn la care tocmai se tine slujba. Sunt cateva mii de oameni in salina, multi veniti pentru aerul binefacator.
Iesim pe alta parte, unde gasim si restaurantul salinei. Un loc cu adevarat suprarealist ....

Din nou afara la soare, ne indreptam spre Odorheiul Secuiesc, trecand prin Corund. Drumul urca dealurile de un verde intens, oferindu-ne privelistea micilor sate secuiesti, cu bisericutele albe in centru. Dupa Odorhei, drumul ne duce spre Mugeni, sat cu o biserica pictata pe la 1350, cea mai veche din zona. Trecand de centrul localitatii, un indicator ne duce pe un drum neasfaltat si ne lasa langa biserica zvelta si alba, cu mici ziduri de incinta. In jur nici tipenie. In cele din urma un localnic pe bicicleta ne indruma inspre casa preotului. Acesta apare in pijama, fumand o tigara. Jovial, ne vorbeste putin despre cele trei registre de pictura si ne da cheia bisericii. Intram si peretii laterali ne dezvaluie cele cateva fresce inca pastrate: registrul superior reda legenda Sfantului Ladislau, unul din sfintii cei mai iubiti in tinurile locuite de maghiari si secui, in cel din mijloc distingem legenda Sfintei Margareta din Antiohia si in registrul inferior apare Judecata de Apoi. Acesta din urma pare a fi pictat de un alt artist, influentat de pictura italiana a vremii.

Ne intoarcem catre Odorhei, dar imediat dupa ce iesim din Mugeni facem dreapta catre Ulies. Drumul pare a duce catre nicaieri, casele sunt tot mai rare, peisajul tot mai salbatic. Pierzi notiunea timpului, nu mai stii de unde vii si unde te duci, te lasi pur si simplu in voia drumului si a spectacolului pe care ti-l ofera. Dupa cativa kilometri pe drum forestier, intram in Darjiu, un sat ce pare a fi capatul drumului. Oprim langa magnifica biserica fortificata - o cetate ceva mai mica decat cele tipice sasesti, dar la fel de pitoreasca. Poarta este inchisa, intrebam o batrana unde putem gasi cheia, dar nu pare a vorbi decat maghiara. Ne invartim prin sat, casele sunt mari si curate, de oameni gospodari. Intr-o curte suntem momiti de parfumul merelor adunate intr-o pivnita deschisa.
Intr-un tarziu apare si preotul impreuna cu familia, prin urmare putem vizita si noi cetatea. Zidurile ascund numeroase camere si depozite pentru alimente dintre care cateva par a fi inca folosite. Inauntrul bisericii o alta fresca veche isi dezvaluie secretul: mesterul Paul din Ung ne lasa aceasta minunata declaratie de dragoste de acum sase secole: "Aceasta lucrare a pictat-o si a pregatit-o mesterul Paul, fiul lui Stefan din Ung, AD 1411. Scriam si aveam in minte o fata frumoasa." ("scripto scribebat et pulc(h)ram puella(m) i(n) mente tenebat")
Pictura bisericii din Mugeni
Pictura bisericii din Mugeni
Biserica fortificata din Darjiu
Biserica fortificata din Darjiu
Pictura bisericii din Darjiu
Pictura bisericii din Darjiu

Inpoi in Praid, descoperim bazinul cu apa sarata si prindem inca vreo doua ore bune de plaja. Apa este atat de sarata, incat te tine la suprafata fara sa faci nici un efort pentru asta. Stai ca intr-un urias fotoliu si de bucuri de soare. Odata afara din apa, sarea se cristalizeaza rapid intr-o crusta alba pe corp, de care poti scapa la dusurile cu apa calda din complex.
Ziua a treia

Drumul urca abrupt in inima muntelui. De la iesirea din Praid mergand spre Gheorgheni padurea se indeseste si satele devin tot mai rare si mai pustii. Ajungem pe creasta, trecem printr-un sat cu case din lemn, apoi coboram spre polul frigului din Romania: Joseni. Depresiunea este practic o vasta campie verde pe care la mari distante abia zaresti cate o asezare umana, in timp ce muntii te inconjoara din toate directiile. Din Joseni luam scurtatura spre Lazarea, sat aflat la poalele dealurilor, pe care si vedem doua biserici. Ne indreptam spre cea mai indepartata, urcand abrupt coasta dealului si descoperim ca este o manastire franciscana. Un calugar ne invita inauntru: construita intre 1669-1752, biserica este intr-un stil baroc simplu si sobru.
De sus vedem cum satul se asterne cuminte la poalele dealului si in partea dreapta, printre brazi, se vede domeniul castelului Lazar. Coboram intr-acolo si suntem surprinsi de dimensiunile impresionante ale domeniului: zidul masiv cu cateva bastioane inchide o curte imensa, in care sunt colectate sculpturi ale taberei de creatie ce se organizeaza anual in sat incepand cu anul 1974. Corpul principal al castelului, construit incepand cu anul 1450 este intr-un frumos stil renascentist, fatada decorata amintind de arta flamanda. In interior descoperim sala de mese cu mobilierul restaurat recent si urcam pana in pod, de unde se vede ca in palma curtea interioara si intregul sat. Locul este fermecator, cu atat mai mult cu cat este departe de orice forma de turism de masa. Pastreaza o autenticitate greu de gasit in Europa zilelor noastre.
Ne intoarcem spre Praid si mai avem timp sa mergem la Sovata, unde facem baie in lacul Ursu. Apa este si aici sarata, iar lacul iti da impresia ca se afla intr-un crater vulcanic. Orasul Sovata, transformat in statiune turistica de fostele autoritati comuniste, are totusi si o alta fata: aceea a unui sat din secuime, cu stradute pline de case vechi, de lemn, cu frumoase porti secuiesti.
Din Praid o luam din nou spre Corund, dar de data asta ne oprim ca sa cumparam farfurii de ceramica. Intregul sat pare a se dedica olaritului, aproape ca nu este casa care sa nu vanda ceva. Multe sunt produse in masa, pentru turisti, dar cei ce stiu sa caute, gasesc adevarati mesteri populari, din mainile carora ies adevarate minuni.
Castelul din Lazarea
Castelul din Lazarea
Poarta secuiasca
Poarta secuiasca



Sorin-Alexandru Cristescu, Septembrie 2009


acasa

toate impresiile


Nume:

E-mail:

Mesaj:


Toate mesajele: