Acasa Misiune Generator de ture Impresii Fotografii


Cuvant calatorului

Sangele este viata

"- Vreau sa merg acasa". Ma durea cel mai mult sa o aud zicand asta. Pe patul acela de spital, aproape neavand puterea sa se miste, bunica mea avea un singur gand: sa ajunga acasa, langa cel care ii era sot de mai bine de saizecisipatru de ani. Iar eu stiam ca trebuie sa fac totul ca s-o ajut sa ajunga acasa.
Nu puteam intelege cum din corpul ei atat de firav poate curge atata sange. Avea langa pat in permanenta o galeata mare, pe care o vedeam mai tot timpul plina cu sange, desi stiam ca infirmierele o varsau peste zi. Avea mare nevoie de transfuzii cu sange si plasma.

La centrul de donare de sange l-am cunoscut pe domnul Spinei. Inalt, cu o privire senina si ochi de un albastru celest, parea un om neatins de raul acestei lumi. Un fel de inger coborat printre oameni. Cand am ajuns sa donez sange eram dupa o noapte nedormita, obosit si nemancat. Eu, care doar cand mi se lua o picatura de sange din deget lesinam ! Nu era vorba de frica, era ceva ce nu puteam controla, undeva in subconstient pesemne. M-am intins pe scaunul rabatabil, am intors capul ca sa nu vad acul strapungandu-mi vena si m-am gandit numai la acele cuvinte: "vreau sa merg acasa". Si asa am reusit sa donez fara sa am macar o ameteala. Atunci am inteles ca putem gasi in noi puteri nebanuite, totul este sa le cautam.
Hemoragia insa nu inceta, in ciuda sangelui si plasmei pe care le primea zilnic. Intr-o dimineata doctorul m-a sunat sa-mi spuna ca hemoragia s-a generalizat si ca probabil mai are cateva ore de trait. M-am suit in masina si am gonit la spital. Era la reanimare, intr-o stare de semi-constienta.

"M-ai gasit tu aici ?", m-a intrebat cand am ajuns langa ea incalcand regulamentul strict. I-am luat mana - era plina de pete vinete indicand locuri in care acele ii strapunsesera venele. "Sigur ca te-am gasit", i-am raspuns. "Stai cuminte si o sa mergem acasa", i-am soptit printre lacrimi. Incercam sa fiu tare, nu vroiam sa-mi vada slabiciunea. Nici doctorul care se ocupa de reanimari nu parea sa-i dea vreo sansa.

Nu mai stiu cat am dormit in noaptea aceea, doar imi aduc aminte telefonul sunand spre dimineata. Era acelasi doctor care ma sunase cu o zi in urma. Nu ma mai gandeam la nimic, eram undeva in afara timpului. Mi-a spus ca sangerarea s-a oprit spontan si ca el nu poate explica de ce. Era unul din miracolele care ni se intampla zilnic, doar ca de multe ori nu le observam.

In aceeasi zi au mutat-o inapoi de la reanimare in salon. Cand am vazut-o, nu mai avea perfuzii cu sange si plasma, ci numai cu glucoza, ca sa se hraneasca. In cateva zile a ajuns acasa, langa bunicul care o astepta.

Au trecut aproape doi ani de atunci. Intre timp bunicul s-a stins. Dupa doua luni de la eveniment, am vizitat-o acasa. Era slabita, semi-lucida si soptea: "Vreau sa merg acasa". Stiam ca atunci cand spune asta era pe deplin lucida si intelegeam ce vrea sa zica.
Peste cateva zile, Dumnezeu a luat-o acasa. S-a stins senina si impacata si a luat cu ea o particica din frumusetea acestei lumi.


Centrul de transfuzie sanguina Bucuresti
Str. C.Caracas nr.2-8, sector 1
Tel.: 0314251230, 0314251231, 0314251232, 0314251233


Centre de transfuzie in tara
Sorin Cristescu, Ianuarie 2010
Pentru comentarii, sugestii, idei, povestiri, va rog sa ma contactati la adresa sorin AT incogniterra.org sau lasati un mesaj prin formularul de mai jos.

acasa

toate cuvintele calatorului


Nume:

E-mail:

Mesaj:


Toate mesajele: