Acasa Misiune Generator de ture Impresii Fotografii


Cuvant calatorului

Cele mai frumoase sate din Romania
Fara alta introducere, pun aici o lista cu satele pe care eu le consider printre cele mai frumoase din tara. Ordinea este pur arbitrara. Va invit sa adaugati si voi sate pe care le considerati interesante si sa explicati de ce.
Rametea (Alba)
- pentru casele albe insirate ordonat la strada principala pe fundalul magnific al Muntilor Trascau
Lazarea (Harghita)
- pentru ca in acest sat aflat la baza dealurilor s-au intalnit o biserica fortificata cu o manastire franciscana si cu un splendid castel ce aminteste de arta flamanda
Densus (Hunedoara)
- pentru biserica unica, una dintre cele mai vechi din tara, ce cuprinde intr-un monument de dimensiuni mici stilurile cele mai variate
Viscri (Brasov)
- pentru ordinea saseasca, cetatea pitoreasca aflata pe un deal si padurile ce inconjoara satul, facandu-l sa para suspendat undeva in afara timpului si spatiului
Malancrav (Sibiu)
- pentru biserica pictata in culorile cerului, cu personajele biblice purtand costumele populare si pe cele ale soldatilor Evului Mediu; pentru podisul Transilvaniei ce se intinde de-a lungul si de-a latul, cuprinzand satul intre coline verzi vara si albe iarna
Enisala (Tulcea)
- pentru ruinele romantice ale cetatii genovezo-bizantine si straniile peisaje dobrogene, ce par desprinse din povestile Sheherezadei
Agapia (Neamt)
- pentru frumoasa manastire, pacea peisajelor din jur si mai ales pentru curtile cu flori ale chiliilor maicutelor
Biertan (Sibiu)
- pentru cetatea saseasca, cea mai mare cetate taraneasca din tara, fortificata cu trei randuri de ziduri si pentru pitorescul dealurilor ce inconjoara satul
Ieud (Maramures)
- pentru ca are nu una, ci doua biserici de lemn, cea din deal fiind printre cele mai vechi din tara si pentru casele si portile maramuresene
Casa de Piatra (?)
- pentru ca este unul dintre cele mai salbatice locuri din tara (dovada ca nici nu mai stiu in ce judet se afla), unde, in ciuda numelui, toate casele sunt de lemn, inclusiv biserica
Magura-Pestera (Brasov)
- pentru peisajele fabuloase pe care ti le ofera aceste sate dintre cele doua creste - Bucegii si Piatra Craiului
Colibita (Bistrita-Nasaud)
- pentru fantasticul lac dintre munti si pentru oamenii ce-L au pe Dumnezeu in suflet


Sorin-Alexandru Cristescu, Octombrie 2011


Enisala

Rametea (multumiri www.demeter-guesthouse.blogspot.com)

Lazarea

Densus

Viscri

Ieud (multumiri cosminfoto.blogspot.com)

Malancrav

Agapia (multumiri outdoorsinromania.8k.com)

Casa de piatra (multumiri cebroxy.wordpress.com)

Colibita (multumiri http://www.kalos.ro/stiriletale/)

Biertan

Magura

acasa

toate cuvintele calatorului


Nume:

E-mail:

Mesaj:


Toate mesajele: