Acasa Misiune Generator de ture Impresii Fotografii


Cuvant calatorului

Din lumea povestilor
Era in 1995, in Apuseni. Dupa cateva peripetii ajungem in gara din Turda, vechiul orasel ardelean, de unde urma sa luam trenul spre Campeni. Si atunci, parca scos din povestile cu zane si spiridusi, apare trenuletul verde, celebra mocanita despre care auzisem, dar pe care nu o vazusem niciodata. Mic, curat, ingrijit, parcurgand mirifica vale a Ariesului cu o viteza de aproximativ 20 km pe ora, trenuletul ne poarta prin acest taram de basm al Muntilor Apuseni. Stam de vorba cu localnicii, oameni simpli si prietenosi, obisnuiti sa faca naveta intre satele muntenesti si parca nu ne vine sa credem ca suntem treji si nu visam. Cam 4 ore i-au trebuit mocanitei sa parcurga cei sub 100 de kilometri intre Turda si Campeni, dar zau ca nici n-am simtit unde s-a scurs timpul !
In 1999, strabateam acelasi traseu cu rata locala, pentru ca mocanita nu mai era. Fusese desfiintata, probabil nu mai era rentabila.
Dar este o speranta: in Iulie 2005 o parte a traseului Campeni - Abrud a fost redat in folosinta, insa nu stiu pentru cat timp. Si se aude ca si traseul Abrud - Vidolm va fi redeschis.
De asemenea, tot in Iulie 2005, s-au inaugurat aproape 4 km de traseu de la Moldovita spre deal, intr-un peisaj de basm, in tinutul vechilor manastiri pictate. Si aceasta linie fusese desfiintata, cand am trecut in vara lui 2003 pe acolo se mai vedeau bucati de cale ferata strabatand una dintre cele mai salbatice si pitoresti zone din tara. Nu stiu care este starea celor aproape 4 kilometri inaugurati, dar vestea este buna.
Si inca o veste buna: se pare ca vechea mocanita de pe Valea Hartibaciului, intre Sibiu si Agnita, va fi repusa in circulatie pentru turisti, dupa ce fusese desfiintata in 2001. Ar fi o realizare de exceptie, tinand cont ca Sibiul este capitala culturala europeana in 2007. De altfel, cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana, acest gen de proiecte au sanse mari de izbanda. Cu atat mai mult cu cat o excursie cu mocanita de pe Valea Hartibaciului este o minunata intoarcere in timp, strabatand vechile asezarile sasesti presarate prin minunatul podis transilvan.
De asemenea, in 2003 si 2004 s-au organizat tabere de voluntari pentru refacerea traseului de mocanita de la Comandau , care urca in Muntii Vrancei.

Pe langa aceste proiecte de refacere, mai exista din fericire poate ultima mocanita din Europa folosita nu in scopuri turistice. Este vorba de mocanita de pe Valea Vaserului, de un farmec aparte, care pleaca din Viseu de Sus, urcand pe pitoreasca vale, tractata fiind de locomotive cu aburi si transportand lemne si lucratori silvici. O excursie cu aceast minunat trenulet este de neuitat !
In 2004 s-a redeschis in scopuri turistice si traseul mocanitei de pe dealul Bandului, de la Targu Mures la Band, pe 27 de kilometri. Si aceasta mocanita este tractata de vechi locomotive cu aburi si se pare ca i se va altura in curand (daca nu cumva s-a intamplat deja) si cea de pe ruta Targu Mures - Sovata.
Un alt traseu pitoresc, desi nu cu ecartament ingust, este cel foarte putin cunoscut dintre Oravita si Anina, probabil prima linie montana de la noi. Vagoanele vechi, cu bancute de lemn, peisajul pitoresc si caldura oamenilor locului sunt cateva motive serioase sa nu ratati aceasta mica aventura.
Si daca tot vorbim despre vechi trenulete inca folosite, sa nu uitam de linia ingusta industriala intre Uzinele Sodice Govora de langa Ramnicu Valcea si cariera de calcar de la Bistrita, de la intrarea in spectaculosul masiv Buila. Chiar daca este folosita in scopuri industriale, se pare ca puteti lua mocanita din statia Tatarani (aproape de Babeni). Si aici este un tinut de basm, cu vechi si frumoase manastiri, oameni primitori si peisaje frumoase.
Inchei aici enumerarea mocanitelor si a trenurilor pitoresti pe care le stiu, inclusiv cele despre care am auzit ca s-ar fi redat in folosinta. Daca stiti si voi ceva despre aceste minunate jucarii pentru copii si oameni mari deopotriva, nu ezitati sa-mi scrieti. Pana atunci va urez Carpe Diem !



Sorin Cristescu, Iunie 2006

Pentru comentarii, sugestii, idei, povestiri, va rog sa ma contactati la adresa sorin AT incogniterra.org sau lasati un mesaj prin formularul de mai jos.

acasa

toate cuvintele calatorului


Nume:

E-mail:

Mesaj:


Toate mesajele: